RO EN
Beneficiile programelor noastre de team building 

Luând parte la programele noastre de team building, veţi putea simţi „pe propria piele” beneficiile lor:

  • creşterea stimei de sine şi a încrederii în forţele proprii şi în coechipieri, după ce ai reuşit să traversezi numeroase obstacole cu ajutorul lor
  • completarea imaginii asupra colegilor prin interacţiunea cu ei într-un mediu diferit de cel cotidian
  • dezvoltarea sentimentului de apartenenţă la echipă, prin participarea la activităţi care au determinat interdependenţa şi apropierea
  • revigorare şi bună dispoziţie în mijlocul naturii
  • dobândirea unor noi abilităţi (lucrul cu corzi, escaladă, parcurgeri de peşteri, scufundări etc.)
Beneficiile programului de
dezvoltare personală şi profesională asistată de cai
 

  • creşterea conştientizării propriului comportament în situaţii de conducere.
  • exersarea concentrării atenţiei atât pe nevoile proprii, cât şi pe cele ale subalternilor (aici personificaţi de către cai).
  • dezvoltarea stimei de sine şi a încrederii în forţele proprii, în urma reuşitei în a conduce un animal impunător, mult mai mare ca omul.
  • dezvoltarea răbdării – de vreme ce calul are propria sa voinţă, participantul învaţă să fie răbdător pe măsură ce încearcă să influenţeze calul şi acesta nu cooperează.
  • învăţarea controlului emoţional şi auto-disciplinei – participantul învaţă repede că un „conducător” care nu ştie încotro vrea să meargă, înseamnă un cal scăpat de sub control.
  • dezvoltarea abilităţilor de leadership: a conduce prin câştigarea permisiunii şi încrederii subalternilor.




Created by Joseph Szenasi